1 septembrie

Când frunza prinde a se rugini, curtea școlii se umple de aroma florilor de toamnă și zumzetul gălăgios al elevilor, școala îi cheamă în lăcașul ei.

Picii de la grădiniță pășesc pragul școlii și prin farmec îi transformă în elevi harnici și sârguincioși. Gătiți la patru ace părinții și micii elevi cu emoții și zâmbete asistă la primul sunet al clopoțelului din viața lor. Printre șirurile de elevi pășesc mândri și elevii din clasele întâi de mână cu prima lor învățătoare.

Anul acesta au fost înmatriculați în clasa întâi 136 de elevi.

Învățătoarele Roșca Natalia, Teleba Maria, Timușă Tatiana și  Ciobanu Rodica i-au primit cu brațele deschise și gata de a-i călăuzi în lumea cunoștințelor.

Le urăm mult succes, performanțe la învățătură, perseverență în realizarea obiectivelor de viitor, speranță și optimism în depășirea situațiilor dificile.