 Pentru mine, liceul a fost nu doar un izvor nesecat de cunoștințe, dar și o adevărată scoală a vieții. Plecăciune plină de respect și mulțumiri tuturor profesorilor, care au reușit, ca niște veritabili sculptori, să plămădească, din acea adolescentă, care pășea cu emoții pragul școlii, baza persoanei care sunt astăzi.Anii de liceu vor rămîne în memoria mea ca cei mai frumoși, în care fiecare minut trăit era o nouă experiență, iar fiecare pagină întoarsă – o nouă descoperire.Olga Sisterova, promoția |
 Liceul l-aș putea asocia la moment cu o mulțime de lucruri, cu siguranță ar fi toate frumoase și ar trezi amintiri, dar cel mai potrivit este o pistă de decolare, pe care o traversăm timp de 12 ani, pentru a porni în călătoria vieții. De-a lungul ei învățăm carte și nu doar… ne formăm ca „OM”, deprindem obiceiuri, valori, convingeri, care ne definesc, conturîndu-ne acel ego ce ne diferențiază în mulțime. Pista este punctul de plecare unde avioanele sunt obligate mereu să revină, din păcate însă, noi, elevii, nu avem această opțiune, deoarece evoluția înseamnă mișcare.
Maria Cojoharenco, promoția |
 Liceul e locul în care mereu m-aș reîntoarce cu prima ocazie fără a sta pe gînduri. E locul în care m-am simțit acasă, ca în familie. E prima treaptă în formarea personalității mele. Dorul de liceu nu mi se stinge din suflet, pentru că fiecare amintire legată de acest spațiu încă imi mai stăpînește gîndurile. E o sursă de energie, pe care o percepem abia după ce absolvim. Clipele fără de griji trăite în liceu învăluie memoria și trezesc melancolia. Dor necontenit de liceul drag…
Lidia Stratulat, promoția |
 Liceul Teoretic „Traian” – o treaptă din viața multora dintre noi…
În inima mea, EL și-a asigurat un loc bine meritat… Eu mi-am petrecut 7 ani aici, 7 ani, în care persoanele ce mi s-au ivit în cale, m-au învățat ce înseamnă răbdare și chibzuință, m-au ajutat să înțeleg ce-mi doresc de la Viață… Nu-mi voi uita niciodată colegii, ei au fost cei care m-au susținut în momentele cele mai grele și m-au învățat să nu las niciodată brațele jos, nici în cele mai negre clipe… Mulți au contribuit la formarea mea ca personalitate. Iar unii dintre cei mai importanți sunt profesorii, ființele în fața cărora mă închin și cărora le mulțumesc din adîncul inimii pentru răbdarea și înțelepciunea de care au dat dovadă de-a lungul timpului… Cristian Corolețchi, promoția 2010. |
