NOTA INFORMATIVĂ cu referire la organizarea şi desfăşurarea Campaniei de Informare şi Educaţie „PRO Sănătate ”
Conform scrisorii nr. 0118/1032 din 01.04.2022 al DGETS, ordinului intern al instituţiei nr. 80-ab din 01.04.2022, în scopul promovării modului de viaţă sănătos, pe parcursul lunii aprilie a fost organizată şi desfăşurată Campania de Informare şi Educaţie „PRO Sănătate”.
În perioada 04-30 aprilie 2022, diriginţii de clasă au organizat şi desfăşurat ore educaționale cu genericul „Planeta noastră-Sănătatea noastră”, oră publică în clasa a IV-a ,,D”, învățător Cociuc Maria.
Campania de Informare și Sensibilizare a demarat cu Spectacolul literar muzical ,,La Balul Păsărilor”, dirijat de doamna Roșca Natalia, învățătoarea clasei I-îi ,,A” în parteneriat cu Centru Academic Internațional Eminescu.
La 07 Aprilie elevii din ciclul primar în parteneriat cu Biblioteca ,,Traian” au organizat un șir de activități cu scopul de a sensibiliza și educa tânăra generație, asupra protecției mediului înconjurător. Prin intermediul recitalurilor de poezii, cântece, scenete, desene, elevii clasei a II-a ,,D”, îndrumați de învățătoarea Strătilă Ecaterina, au demonstrat cât de mult iubesc natura și cât de mult le pasă de mediul în care trăiesc. Pe parcursul lunii, în incinta IP LT „Traian” s-a organizat şi desfăşurat expoziții tematice Hand Made din materiale reciclabile, concurs de postere și desene cu genericul ,,Sănătatea mea depinde numai de mine însumi”, masă rotundă ,,Protecția mediului- pas spre o sănătate perfectă”, profesor Usatîi Nadejda.
În scopul promovării sănătății și profilaxia bolilor în perioada 18-19 aprilie elevii instituției au participat la lecțiile profilactice desfășurate de dna Cumpănă Veronica, psiholog din cadrul Centrului Prietenos Tinerilor sectorul Botanica.
Pe parcursul lunii asistenta medicală Cioban Svetlana a informat elevii despre viciile care ne distrug sănătatea (alcoolul, drogurile, tutunul), precum și despre igiena corectă ce trebuie efectuată zilnic.
Concluzii:
În rezultatul desfăşurării Campaniei de Informare şi Educaţe „PRO Sănătate” elevii:
- au participat la toate activităţile organizate;
- au beneficiat de informaţii interesante, utile, actuale
Decizii:
- A considera realizate pe deplin activităţile planificate în cadrul Campaniei de Informare şi Educaţie „PRO Sănătate”.
- A aprecia cu calificativul „foarte bine” organizarea şi desfăşurarea Campaniei de Informare şi Educaţie „PRO Sănătate”









