AMBASADORUL ARTELOR FRUMOASE
„Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr”.
(Eusebiu Camilar)
În perioada 15 februarie-8 aprilie 2023, în parteneriat cu IPÎ Liceul „Da Vinci”, a fost organizat Concursul „Bătălia rimelor”, cu participarea elevilor din clasele a V-a – a XII-a, ediție dedicată poetului Vasile Romanciuc.
„Descoperim poezia împreună!”. Acesta a fost motto-ul Concursului municipal (cu participare națională) la limba și literatura română, în baza proiectului „BĂTĂLIA RIMELOR”.
Toate activitățile din cadrul Concursului s-au desfășutat pe etape: etapa locală (25 februarie-28 martie) și municipală (08-14 aprilie). Din instituția noastră, la etapa locală au participat 100 de elevi. Pentru etapa municipală s-au calificat 23 elevi, la toate probele (6 probe).
Activitățile au creat posibilitatea formării și dezvoltării la elevi a competențelor ce vizează educația literar artistică (ELA) dincolo de aspectele vizate la clasă, dar și a formării unui cititor conștient de actul lecturii asumate.
Participarea la acest proiect a încurajat cooperarea cadrelor didactice și a elevilor prin abordarea transdisciplinară a textului poetic. Doamnele profesoare de limba și literatura română Angheluță Tatiana, Lungu Lidia, Parașciuc Elena, Sajin Liliana, coordonate de Batrîn Rodica și susținute de doamna directoare a IP LT„Traian”, Gogu Tatiana, au îndrumat elevii participanți de la cele două categorii: gimnaziu și liceu.
Elevii din IP Liceul Teoretic „Traian”, mun. Chișinău au obținut performanțe deosebite în cadrul concursului, după cum urmează:
Lista laureaților la etapa municipală
| Numele, prenumele elevului | clasa | Mentor/profesor | Locul |
| Diaconița Alexandra | 12 | Batrîn Rodica | II |
| Jenerenco Cristian | 12 | Batrîn Rodica | III |
| Pascari Daniela | 10 | Angheluță Tatiana | II |
| Panaiot Afina | 5 | Batrîn Rodica | I |
| Cucerenco Cristina | 5 | Batrîn Rodica | III |
| Lungu Valeria | 6 | Parașciuc Elena | III |
| Ciobanu Alexandru | 6 | Lungu Lidia | I |
| Gerasimenco Anastasia | 9 | Batrîn Rodica | I |
| Suruceanu Eduard | 12 | Batrîn Rodica | III |
| Danuța Victoria | 9 | Lungu Lidia | Mențiune |
| Angalachi Denis | 8 | Parașciuc Elena | I |
| Vrabie Denis | 8 | Parașciuc Elena | I |
| Severin Gabriela | 9 | Lungu Lidia | III |
| Stradnic Natalia | 11 | Sajin Liliana | II |
| Dorgan Alina | 12 | Batrîn Rodica | Mențiune |
| Cerniciuc Renata | 10 | Angheluță Tatiana | Mențiune |
| Cojocaru Laurențiu | 6 | Parașciuc Elena | II |
| Baltă Delia | 5 | Batrîn Rodica | II |
| Matveev Anghelina | 5 | Batrîn Rodica | II |
| Roșca Paula | 6 | Parașciuc Elena | III |
| Oprea Valeria | 5 | Lungu Lidia | III |
| Lungu Sebastian | 8 | Parașciuc Elena | Mențiune |
| Lungu Ruxanda | 6 | Lungu Lidia | Mențiune |
Coordonator local: Batrîn Rodica

