Omagiu Luceafărului Poeziei Românești – 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu Retrospectiva celor mai importante evenimente
În contextul omagierii lui Mihai Eminescu, membrii Comisiei Metodice Limba și Literatura română: Angheluță Tatiana, Lungu Lidia, Bătrîn Rodica, Sajin Liliana, Bâlici Mădălina și Parașciuc Elena, au organizat câteva activități dedicate marelui poet, implicând elevii din clasele gimnaziale și cele de liceu să exploreze, să valorifice, și să aprecieze creația eminesciană,
Astfel, de Ziua Culturii Naționale, elevi din toate clasele și-au fructificat potențialul artistic, imaginând prin desen și colaj secvențe din lirica și proza eminesciană în ambianța unei expoziții.
Tot la 15 ianuarie 2025, elevii clasei a VIII-a ”D”, însoțiți de profesoara Lungu Lidia, au participat la o activitate extracurriculară Ziua Culturii Naționale: Eminescu în vers și-n cânt, organizată în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, filiala „Traian” la Centrul Academic Internațional ”M. Eminescu”.
Într-o manieră modernă, inspirată de generozitate, dar și pentru glorificarea imaginii și creației scriitorului, elevii din clasele a VII-a „B”, a VIII-a „C” și a XII-a „B” și-au demonstrat competențele digitale, îndrumați de profesoara Batrîn Rodica, confecționând semne de carte cu poezii eminesciene, pe care le-au dăruit elevilor din clasele primare.
În aceeași zi, în cadrul IPLT ”Traian”, s-a desfășurat un concurs, atelier de creație cu genericul ”Scrisoare literară lui M. Eminescu”, în clasele a V-a ”A”, a V-a ”B”, a V-a ”D”, elevii fiind îndrumați de profesoarele Angheluță Tatiana și Parașciuc Elena să descopere, în comunicarea scrisă, frumusețea și importanța operei eminesciene.
Concursul-recital ”Vocea poeziei românești” din data de 21 ianuarie 2025 a fost moderat de profesoara Batrîn Rodica. Elevii din clasele gimnaziale și de liceu, (îndrumați și de Sajin Liliana,
Lungu Lidia, Angheluță Tatiana, Bâlici Mădălina) și-au armonizat gesturile și vocea, reactualizând originalitatea și sublimul liricii poetului.
Atelierul de creație literară ”Scriind ca Eminescu”, organizat pe 22 ianuarie 2025 de profesoarele Lungu Lidia și Angheluță Tatiana, în care au fost implicați elevi din clasele a VI-a – a XII-a, a revelat talente de diferite vârste, încercări de autoafirmare în poezie și proză.
Activitatea ”Calendarul Eminescu” planificată pentru 31 ianuarie 2025 a impresionat prin creativitatea și măiestria elevilor de a ilustra, într-un mod inedit, cu citate și imagini opera eminesciană. Elevii, ghidați de profesoarele Batrîn Rodica și Lungu Lidia, au descoperit, de asemenea, date aniversare și comemorative din biografia scriitorului. În același context, în perioada 20-31 ianuarie 2025, elevii clasei a IX-a ”B”, îndrumați de profesoara Sajin Liliana, au elaborat Ziarul școlar ”Eminescu”, dezvăluind dintr-o perspectivă jurnalistică anumite aspecte din viața poetului.
Concursul interșcolar ”Cunoaște-l pe Eminescu”, desfășurat pe 6 februarie 2025 în parteneriat cu filiala ”Traian” a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, a implicat elevii claselor a V-a ”A”, a V- a ”B”, a V-a ”C” și a V-a ”D” într-un duel intelectual. Inspirați de profesoarele Angheluță Tatiana., Bâlici Mădălina, Parașciuc Elena, discipolii au demonstrat cunoștințe despre viața și activitatea scriitorului, au manifestat creativitate, spirit de inițiativă, capacități de improvizare, curaj și încredere în propriile forțe.
Momentul artistic ”Măști mai vesele, mai triste…”, organizat pe 7 februarie 2025 în parteneriat cu biblioteca instituției și moderat de profesoara Parașciuc Elena, a descoperit prin discipolii claselor a XI-a ”A”, a XI-a ”B” și a XII-a ”A” profunzimea gândirii, complexitatea viziunilor eminesciene, elevii interpretând rolul unor personaje din proza poetului.
Membrii Comisiei Metodice Limba și Literatura română
https://padlet.com/elparvas/m-eminescu-175-de-ani-de-la-na-tere-j0llt56mc5y
