Matematica- tiparul în care turnăm forma personalităţii noastre viitoare

În urma reformelor aplicate în învăţământ, sistemele şi metodele de educaţie se cer continuu perfecţionate, fiindcă învăţământul trebuie să meargă alături de viaţă, cu manifestările ei zilnice, cu tendinţele ei vitale. Şcoala trebuie să înţeleagă rolul său de ghid al vieţii cotidiene şi al viitorului pentru elevi, iar matematica nu este decât un exerciţiu al minţii, pregătitor pentru marile probleme existențiale, ale profesiei sau ale carierei.

Respectând o veche tradiţie a liceului nostru, am valorificat ideile expuse anterior în prima decadă a matematicii, informaticii şi fizicii, care s-a desfăşurat în perioada 24.11.2016-02.12.2016. Astfel, această decadă îmbracă, de fiecare dată, ştiinţele exacte în haine noi, profesorii împreună cu elevii identificând aspecte diverse ale matematicii acolo unde nu se aşteaptă, reflectând prin întrebări și răspunsuri profunde adevărul matematic. Conform unui  program prestabilit, în cadrul acestei perioade s-au organizat mai multe activităţi: lecţii demonstrative, expoziţia gazetelor de perete, concursuri. Lecţiile publice au fost prezentate de profesorii Goncearuc Angela, Roadedeal Natalia, Chilian Veronica în clasele a X-a „B”, a VI-a „B”, a VI-a „E”, care s-au reunit într-o acţiune metodică comună pentru a demonstra impotanţa ştiinţelor exacte . În cadrul orelor, profesorii au utilizat diverse metode didactice: cubul, turul galeriei, jocul didactic, etc. Implicându-se activ, elevii au manifestat curiozitate şi creativitate în realizarea sarcinilor propuse.

O importanţă deosebit de mare prezintă în viaţa cotidiană și disciplinele fizica şi informatica. Pentru ca acestea să fie mai atractive, s-au desfășurat următoarele activităţi extracurriculare: concursul-victorină la informatică ”Ce?Unde?Când?” (cu participarea claselor a VII-a „B”, a VIII-a „B” şi a VIII-a „D”), organizat de profesorii Snegur Tatiana şi Chilian Veronica, concursul TVC la fizică (clasele a VIII-a”B”, a VIII-a”C”), organizat de profesoara Nihtîi Stela.

Aristotel spunea că știinţele matematice ”manifestă ordine, simetrie şi limitare şi acestea sunt formele supreme de frumuseţe”. Din această perspectivă, considerăm că am reușit în cadrul decadei să valorificăm din punct de vedere didactic și artistic aceste forme deosebite, splendide  prin construcția lor pragmatică și logică.