ATELIER DE CREAȚIE
La 01 martie 2022 CM ,,Învățământ Primar” s-a întrunit în ședință pentru participare în cadrul Atelierului de creație cu genericul ,,Valorificarea metodelor moderne de învățare la disciplina Istoria românilor și universală în clasa a IV-a”cu scopul de a evidenția importanța utilizării metodelor moderne în procesul de predare – învățare a istoriei în proiectarea secvenței de lecții și integrarea acestor metode moderne în cadrul orelor de istorie.
Moderatoarea acestui atelier Dna Știrbu Minodora ne-a ghidat pe parcursul întregii activități , poposind la diverse stații ca Salutul. Spargerea gheții, utilizând activitatea ,,Copacul fericit” Apoi toate cadrele didactice din învățământul primar au participat la o activitate practică,la care fiecare grup au propus exemple de secvențe de lecții în care au fost încadrate metodele prezentate: problematizarea, piramida povestirii, Fishbone map, De ce Da? De ce Nu? lanțul evenimentelor, Frisco, brainstorming-ul, brainwriting-ul.
La următoarea stație a fost pusă în discuție abordarea interdesciplinară a conținutului învățământului care are pronunțate valențe formative în cadrul orelor de istorie. Moderatoarea a atras atenția,ca învățătorii trebuie să ofere elevului instrumentele cu ajutorul cărora să-și formeze propria concepție , ca mai apoi să-și formeze comportamente și atitudini conforme acestor valori. Jocul didactic își aduce contribuția sa specifică și la realizarea obiectivelor predării- învățării istoriei.El are încărcătura unei provocări, căci este piatra de încercare pentru învățător în calitate de producător și pentru elev în calitate de de consumator de afectivitate.
La acest popas în grup ,învățătorii au propus exemple de jocuri didactice pe care le pot aplica la diferite etape ale lecției: evocare, realizarea sensului, reflecția-extensia. Ei au prezentat utilizarea următoarelor jocuri: Alfabetul istoric, Convinge publicul că ești…,Motivează-ți decizia, Trenul de personalități istorice.
La stația de creație fiecare grup a prezentat sub diferite forme ca: păianjen, piramidă sau grafic metodele didactice pentru a dinamiza procesul educațional la istorie, metodele și strategiile pe care le aplică în procesul didactic sau conceptual etapele lecției și metodele de învățare pe care le putem utiliza în cadrul orelor de istorie în clasa a IV-a.
Dar am ajuns la concluzia, ca învățătorul nu poate fi înlocuit de nimeni și de nimic, deoarece nu există decât un singur fel de a învăța –prin acțiune, care ne impune de a căuta ,de a descoperi și a utiliza pentru optimizarea procesului de predare-învățare metode și procedee moderne.









