”Arta comunicării este limba pe care o vorbesc liderii.” James Humes

 

Ritmul dezvoltării tehnologiilor informaționale influențează actualmente nu doar modul de viață și de gândire al oamenilor, dar și modul în care se derulează procesul de instruire școlară, transformându-l în sens formativ, inovator și autentic, dacă este orientat în direcția dezvoltării unor competențe necesare educabilului dincolo de viața școlară, motivându-l să-și depășească propriile limite.

 

În contextul actual, formarea competențelor digitale prin conexiune cu dezvoltarea competențelor de comunicare orală reprezintă un imperativ al perioadei în care trăim, conferind elevilor oportunitatea autoafirmării în sensul transmiterii unui mesaj inteligibil, al transformării de sine într-o persoană capabilă de inteligență emoțională, de a percepe lumea într-o ipostază critică, dar și constructivă în același timp, contribuind în asemenea mod la progresul intelectual și spiritual al comunității din care fac parte.

 

Din aceste considerente, înregistrările realizate de discipolii mei din clasele a XI-a ”A ” și XI-a ”B” reflectă experiențe individuale în calea perfecționării sinelui, a construirii încrederii de sine, a încercării lor de a utiliza strategii de motivare și de persuadare a ascultătorului, de armonizare a gesturilor cu un conținut enunțat și de atingere a unor performanțe în comunicarea orală.

 

Astfel, le mulțumesc elevilor mei, pentru că se lasă modelați de valorile intelectuale, pentru că își asumă responsabilitatea pentru dezvoltarea propriului potențial și pentru manifestarea încrederii în schimbare, în educație și în autoeducație.

 

Elena Parașciuc, profesoară de limba și literatura română

 

Made with Padlet