Lectura de calitate – punte între generații
Motto: „Citește! Doar citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imaginații.” – Mihai Eminescu
Unul dintre prerogativele profesorilor de limba și literatura română este de a le insufla dicipolilor dragostea pentru carte, de a-i face să înțeleagă numeroasele avantaje ale cititului în vederea dezvoltării lor personale, de a-i determina să descopere atât opere naționale, cât și universale. Lumea fascinantă a cărților oferă înțelepciune, gândire critică, spirit de observație, imaginație dezvoltată, vocabular elevat, curiozitate sporită ș.a., abilități și deprinderi necesare, pentru a excela în societatea contemporană.
În fiecare an, pe data de 14 februarie, se celebrează Ziua Națională a Lecturii. Anul acesta, am decis să organizăm și desfășurăm o activitate interactivă, care să întrunească elevi din diferite clase, pasionați de arta cuvântului, dornici de a-și lărgi orizonturile cunoașterii. Participanți: scriitoarea Maria Pilchin, profesoara Lungu Lidia, bibliotecarele Cucereavâi Tatiana și Mocanu Aliona, elevi din IPLT „Traian”.
Așadar, în contextul acestei zile importante, a avut loc un club de lectură „PRUT-așii”, moderat de poeta, prozatoarea, criticul literar, Maria Pilchin. Un grup de elevi din clasele a VIII-a „A”, a IX-a „D” și a X-a „C”, ghidați de profesoara de limba și literatura română, Lidia Lungu, au discutat înflăcărat asupra conținutului nuvelei-parabole a lui George Orwell, „Ferma animalelor”, un text care satirizează absurditatea regimului totalitarist stalinist. Prin urmare, acest eveniment poate fi considerat și o activitate transdisciplinară, întrucât îmbină literatura și istoria universală, discipline care adeseori se interpun/suprapun și/sau se contopesc.
Elevii au dat dovadă de spirit de observație, căci au citit textul minuțios, din scoarță în scoarță, observând dedesubturile lui, scoțând în evidență simbolistica numelor personajelor, lipsa de coerență între poruncile impuse animalelor și îndeplinirea acestora de către porci, ironia necamuflată a autorului ș.a. Creativitatea lor a fost demonstrată de variatele lapbookuri, coperte pentru carte, desene inspirate, compuneri de caracterizare a eroilor cărții. A fost un atelier de dicuție cald, educativ, deoarece copiii au avut parte de un dialog cult cu Maria Pilchin, autoarea cărților de proză scurtă: „Doggy”, „Băiețelul din teatru”, „Fata secretarului de stat”. Această întâlnire de suflet nu ar fi putut avea loc fără de sprijinul administrației instituției, directoarea Tatiana Gogu.
În același timp, la data de 14 februarie, mai este omagiat scriitorul basarabean, Grigore Vieru. Cu prilejul împlinirii a 91 de ani de la nașterea poetului neamului nostru, a fost organizată o activitate de suflet, cu genericul: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi…”, la care au participat elevii claselor a VII-a „A”, a VIII-a „A”, ghidați de profesoara de Limba și literatura română, Lungu Lidia, în parteneriat cu bibliotecara instituției, Cucereavîi Tatiana, și angajata bibliotecii „Traian”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Mocanu Aliona. Scopul acestui eveniment a fost: Comemorarea poetului Grigore Vieru, promotor al Mișcării de renaștere națională.
Doamna Cucereavîi Tatiana le-a reamintit discipolilor cât de important este ca, în secolul acesta al tehnologiilor avansate, să se lase gadgeturile deoparte și să se „reabiliteze” CULTUL CĂRȚII. Datorită corifeilor literaturii românești, ne îmbogățim cunoștințele în domeniul culturii.
Elevii au pregătit diverse produse, inspirate din operele vierene: lapbookuri, desene creative, colaje etc. Unii dintre ei au recitat cu mare entuziasm din versurile autentice ale poetului, alții au citit cu voce tare poeziile preferate.
O surpriză a evenimentului a fost participarea elevilor din clasele I și a III-a, ghidați de profesoarele Timuță Tatiana și Gonța Eliza, care ne-au încântat cu recitalurile lor pline de artistism și entuziasm. Din clasa a VII-a „A” s-au implicat activ următorii elevi: Carauș Teodor, Lepschii Arina, Cîrdei Simona, Aizerman Cristian. Iar din clasa a VIII-a „A”: Moroșan Ana – colaj creativ din versurile autorului, Secara Amelia – ilustrarea și memorarea textului poetic „Două mere”, Jalbu Cristian – lapbook, Tîrsînă Alexandru – lapbook, Tomescu Vasile – citate inspiraționale, Cucereavîi Fabian și Iancev David – portret al poetului, Barbuța Casandra – recitarea expresivă a poeziei „Legământ”, Beregoi Gabriel – recitarea poeziei „Scrisoare din Basarabia”.
Atmosfera a fost plăcută, atât elevii, cât și celelalte persoane implicate au rămas profund impresionate.
Realizat: Lungu Lidia, profesoară de Limba și literatura română, IPLT „Traian”, Municipiul Chișinău

































